Bulgaria promite sprijin pentru eforturile de reunificare a Ciprului

07/10/2008

SOFIA, Bulgaria – Bulgaria sprijină toate rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU care condamnă invazia Turciei în Cipru din 1974 şi care solicită retragerea trupelor de pe insulă, a declarat luni (6 octombrie) preşedintele Georgi Parvanov după întâlnirea cu omologul său cipriot Demetris Christofias. "Ciprul trebuie să rămână un stat unitar şi suveran, având suveranitate asupra întregii insule", a declarat acesta la o conferinţă de presă comună. Parvanov a salutat de asemenea demararea discuţiilor directe de reunificare dintre cele două comunităţi cipriote. Acesta a remarcat că, deşi ţara sa sprijină aderarea la UE a Turciei, Ankara trebuie să respecte valorile Uniunii Europene. (BNR, BTA, Darik, CNA - 06/10/08)