20/08/2008
BELGRAD, Serbia -- Consiliul municipal din Belgrad l-a ales marţi (19 august) pe candidatul Partidului Democrat (DS), Dragan Dilas, în funcţia de primar. Conform noii legi a administraţiei locale, primarul a fost ales de consilieri, nu de alegători. Dilas a primit voturile a 58 din cei 110 de consilieri. Susţinătorii săi sunt membri ai coaliţiei Pentru un Belgrad European, condusă de DS, ai partenerului guvernamental al acesteia, Partidul Socialist Sârb--Partidul Pensionarilor Uniţi din Serbia, şi ai Partidului Democrat Liberal (LDP). Cele trei partide au semnat luni un acord de formare a unei coaliţii locale pentru administrarea Belgradului. Mulţi analişti cred că LDP va intra în curând în guvernul de stat. (Beta, Tanjug, B92, RTS - 19/08/08)