Sakic, comandantul lagărului Jasenovac, a murit într-un spital din Croaţia

22/07/2008

ZAGREB, Croaţia – Dinko Sakic, ultimul supravieţuitor dintre comandanţii lagărelor de concentrare din al Doilea Război Mondial, a decedat în seara de duminică (20 iulie) în spitalul unei închisori din Zagreb. Sakic, în vârstă de 87 de ani, suferea de afecţiuni ale inimii. În 1998, el a fost deportat din Argentina, unde se ascunsese încă din timpul războiului. În 1999, a fost condamnat la 20 de ani în închisoare, fiind acuzat de crime împotriva civililor la Jasenovac, cel mai cunoscut lagăr de concentrare din Croaţia în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Instanţa l-a găsit vinovat de tortură, tratament inuman şi crime împotriva civililor, înfăptuite în perioada mai – octombrie 1944, cât a ocupat funcţia de comandant al lagărului. Cu toate acestea, Sakic nu şi-a recunoscut niciodată vinovăţia şi a insistat că toate faptele sale au fost in interesul Croaţiei. (24 Sata, Dnevnik, Vjesnik, HINA, AP, Beta, Javno, DPA - 21/07/08)