21/07/2008
SARAJEVO, Bosnia şi Herţegovina (BiH) – Cele două camere ale parlamentului BiH plănuiesc o şedinţă comună – cel mai probabil săptămâna aceasta – pentru a ratifica Acordul de Stabilizare şi Asociere (ASA) semnat cu UE în data de 6 iunie, a declarat duminică (20 iulie) purtătorul de cuvânt al Camerei Deputaţilor, Beriz Belkic. Belkic a afirmat de asemenea că după ce ASA va obţine sprijinul, parlamentul va dezbate un plan de acţiune cu privire la implementarea sa. Toate statele membre UE trebuie în egală măsură să ratifice acest acord. Un acord interimar privind taxele vamale şi cotele de export a intrat în vigoare la 1 iulie. BiH a deschis, de asemenea, tratativele cu UE în privinţa liberalizării regimului de acordare a vizelor. (Nezavisne Novine - 21/07/08; RTRS - 20/07/08)