20/07/2008
BELGRAD, Serbia – Ministrul de Externe Vuk Jeremic a declarat sâmbătă (19 iulie) că a transmis un protest secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, cu privire la iniţierea reconfigurării UNMIK fără acordul Belgradului, în cadrul unei reuniuni de vineri. Dacă reconfigurarea îşi dovedeşte până la urmă necesitatea, Belgradul trebuie să facă parte din aceste negocieri, a afirmat domnia sa. Jeremic a anunţat că îl va invita pe şeful UNMIK, Lamberto Zannier, în vizită la Belgrad săptămâna viitoare. Diplomatul sârb a sugerat o nouă rundă de tratative între Serbia şi ONU, cu scopul ajungerii la un acord privind prezenţa internaţională în Kosovo. Belgradul nu îşi va modifica poziţia cu privire la Kosovo pentru a adera la UE, a declarat Jeremic într-un interviu acordat sâmbătă agenţiei de presă Interfax. (B92, FoNet, Beta, Tanjug, Interfax - 19/07/08)