Serbia: Ratificarea ASA, rezoluţiei privitoare la Kosovo şi acordului energetic cu Rusia de către parlament a eşuat din nou

18/07/2008

BELGRAD, Serbia -- Parlamentarii au eşuat din nou joi (17 iulie) în încercarea de a ratifica Acordul de Stabilizare şi Asociere (ASA) cu UE, precum şi acordul energetic cu Rusia şi rezoluţia cabinetului privitoare la Kosovo. O mare parte din sesiune a fost blocată de diferite măsuri procedurale lansate de opoziţie. O problemă majoră a fost constituită de propunerea coaliţiei de guvernământ de a discuta despre ASA şi rezoluţia privitoare la Kosovo concomitent, dată fiind relaţia strânsă dintre aceste chestiuni, potrivit parlamentarilor din cadrul Partidului Democrat (DS), aflat la guvernare. Partidele de opoziţie s-au opus şi au făcut tot posibilul pentru a tergiversa procedura. Sesiunea este reluată vineri.

Tot joi, Sasa Vukadinovic a fost numit în funcţia de director al serviciului naţional de securitate, în urma demisiei lui Rade Bulatovic. Vukadinovic are o experienţă considerabilă în domeniul aplicării legii şi a participat la Operaţiunea Sabia, lansată în martie 2003, după asasinarea prim-ministrului Zoran Djindjic. (B92, Beta, Tanjug, Fonet, Blic - 17/07/08)