16/07/2008
WASHINGTON, Statele Unite -- FMI a anunţat marţi (15 iulie) că va examina candidatura Kosovo "la momentul potrivit", recunoscând în fapt independenţa fostei provincii sârbeşti. Kosovo a anunţat că doreşte să adere la FMI şi la Banca Mondială în urmă cu cinci zile, când prim-ministrul Hashim Thaci şi-a exprimat speranţa că aderarea ţării va fi aprobată rapid. Doar ţările independente au dreptul de a deveni membre ale celor două organizaţii.
În altă ordine de idei, preşedintele kosovar Fatmir Sejdiu s-a întâlnit marţi la Pristina cu noul şef al UNMIK, Lamberto Zannier, pentru a examina regulile vizitelor oficiale efectuate de Zannier în Serbia. "Nici un subiect sau fapt care nu este în concordanţă cu ceea ce autorităţile kosovare au aprobat sau luat la cunoştinţă nu va fi acceptat. Rolul de mediator în relaţiile dintre cele două state suverane este foarte important", a afirmat Sejdiu. (Zeri, Koha ditore, Express, Epoka e re, BBC - 16/07/08; Comunicat de presă al FMI, Reuters, Tanjug, B92, RIA Novosti, Beta - 15/07/08)