Ministrul de externe al BiH doreşte vize UE gratuite pentru cetăţeni

08/07/2008

SARAIEVO, Bosnia şi Herţegovina (BiH) -- Ministrul de externe Sven Alkalaj a scris luni (7 iulie) miniştrilor de externe ai celor 27 de state membre UE, cerând fiecăruia în parte să aprobe emiterea vizelor gratuite pentru cetăţenii BiH până la eliminarea vizelor dintre UE şi BiH. Emiterea gratuită a vizelor este esenţială pentru consolidarea sprijinului faţă de integrarea europeană în rândul cetăţenilor BiH, creând astfel o energie pozitivă şi accelerând procesul de reformă, a afirmat Alkalaj.

În altă ordine de idei, oficialii din BiH au anunţat luni că rămăşiţele a 307 musulmani bosniaci ucişi în masacrul din 1995 de la Srebrenica vor fi reîngropate vineri, când ţara comemorează 13 ani de la cea mai mare crimă de război comisă în Europa de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Funeraliile vor avea loc pe locul în care trupele sârbe bosniace au ucis aproximativ 8 000 de bărbaţi şi băieţi în iulie 1995. (SRNA, RTRS, Dnevni Avaz, Fena, AFP - 07/07/08)