08/07/2008
PRISTINA, Kosovo -- Ramush Haradinaj, liderul partidului Opoziţia pentru Viitorul Kosovo (AAK), a trimis luni (7 iulie) o scrisoare Partidului Democrat din Kosovo (PDK) şi Ligii Democrate din Kosovo (LDK), aflate la guvernare, acuzând actualul guvern de incapacitatea de a obţine recunoaşterea mai multor state şi pentru faptul că a permis deteriorarea situaţiei în nordul statului. El i-a sfătuit pe preşedintele Fatmir Sejdiu şi pe prim-ministrul Hashim Thaci să elaboreze un plan operaţional pentru gestionarea situaţiei în partea de nord a Kosovo, dominată de sârbi.
Lipsa recunoaşterii independenţei Kosovo a încurajat de asemenea societatea civilă a tinerei ţări să lucreze la un proiect comun privind lobby-ul pentru recunoaştere. O delegaţie kosovară va pleca săptămâna aceasta la Amman, Iordania, pentru a începe lobby-ul în acest sens. (Koha Ditore, KTV - 08/07/08)