Turcia a propus Irakului înfiinţarea unei zone industriale comune

30/06/2008

ANKARA, Turcia -- Ministrul de stat Kursad Tuzmen a propus duminică (29 iunie) înfiinţarea unei zone industriale comune la graniţa turco-irakiană pentru a facilita libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor între cele două ţări. Anunţul a fost făcut la o conferinţă de afaceri turco-irakiană organizată la Bagdad. Tuzmen a afirmat că Turcia doreşte înfiinţarea unei zone industriale în regiunea Basra pentru a încuraja investiţiile, în special în sectorul energetic. Propunerea a fost lansată înaintea vizitei istorice pe care prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan urmează să o efectueze săptămâna viitoare în Irak. (Turkish press - 30/06/08; Hurriyet, CNN Turk, Agenţia de ştiri Anadolu, Zaman - 29/06/08)