Turcia: Consiliul Securităţii Naţionale promite că va continua lupta împotriva terorismului

27/06/2008

ANKARA, Turcia -- Consiliul Securităţii Naţionale (MGK) a decis joi (26 iunie) să continue lupta împotriva terorismului şi organizaţiei teroriste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). La întâlnirea regulată prezidată de preşedintele Abdullah Gul, MGK a discutat despre problemele cu care se confruntă ţara în eforturile de combatere a terorismului, despre chestiunile energetice şi situaţia din Irak. Potrivit unei declaraţii emise după întâlnire, membrii consiliului au convenit că Turcia trebuie să profite la maximum de resursele regenerabile de energie în contextul cererii mari de energie electrică. Aceştia au promis de asemenea să intensifice cooperarea cu ţările vecine şi să consolideze rolul jucat de Turcia ca ţară de tranzit pentru energie. (Hurriyet - 27/06/08; Agenţia de ştiri Anadolu - 26/06/08)