România: Băsescu a cerut o sesiune parlamentară extraordinară cu privire la dosarele lui Năstase şi Mitrea

27/06/2008

BUCUREŞTI, România -- Preşedintele Traian Băsescu a cerut joi (26 iunie) parlamentului să organizeze o sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru a aproba lansarea unei anchete penale cu privire la fostul prim-ministru Adrian Năstase şi la fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea. Lipsa cvorumului a deturnat acest efort la începutul săptămânii. Procurorii au nevoie de aprobarea parlamentului pentru a-i investiga pe foştii miniştri pentru acţiuni întreprinse în timpul deţinerii respectivei funcţii.

Procurorii anticorupţie declară că Nastase a acceptat mite şi a falsificat documente oficiale la achiziţionarea locuinţei sale actuale, care valorează aproximativ 1,5 mn euro. Separat, acesta este acuzat de spălare de bani în aşa-numitul dosar Trofeul Calităţii, legat de modul în care acesta a finanţat campania electorală din 2004. Parlamentul nu este obligat să aprobe această investigaţie. Potrivit acuzaţiilor, Mitrea a permis schimbul unui teren valoros din nordul Bucureştiului cu un teren cu o valoare mai mică, în ciuda procesului iniţiat deja.

În altă ordine de idei, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis miercuri să reducă anul viitor numărul militarilor români care participă la misiuni internaţionale cu 541. Ţara are în prezent 1 425 de militari în străinătate, jumătate din aceştia aflându-se în misiuni NATO. Anul trecut, CSAT a sporit numărul militarilor din misiunile internaţionale cu 346. (Gândul - 27/06/08; Rompres, Hotnews.ro, Mediafax, Nine o'clock - 26/06/08; Rompres, Hotnews.ro, Mediafax - 25/06/08)