20/06/2008
PRISTINA, Kosovo -- Prim-ministrul Haşim Thaci a demarat joi (19 iunie) o vizită de două zile la Tirana, aceasta fiind prima sa vizită din luna februarie, când Kosovo şi-a declarat independenţa. Thaci şi omologul său albanez, Sali Berişa, au semnat un protocol care facilita încheierea unor acorduri în toate domeniile în care Kosovo şi Albania au relaţii. Thaci şi Berişa au trecut în revistă posibilităţile de cooperare din sectorul energetic, şi îndeosebi opţiunea construirii viitoarei centrale electrice "Kosovo C" în comun. Cei doi lideri au declarat că vor transforma Albania şi Kosovo în forţe ale păcii, stabilităţii, dezvoltării şi integrării regionale şi europene.
În altă ordine de idei, Opoziţia pentru Viitorul Kosovo (AAK), partidul fostului prim-ministru Ramuş Haradinaj, a lansat un val de critici la adresa liderilor kosovari. AAK a acuzat guvernul de faptul că se ocupă de proiecte minore în loc să abordeze probleme cruciale pentru întregul Kosovo. Purtătorul de cuvânt al AAK, Ernest Luma, a declarat că partidul doreşte ca toate instituţiile şi toţi liderii să respecte constituţia. El s-a referit la preşedintele Fatmir Sejdiu, care a păstrat postul de preşedinte al Ligii Democrate a Kosovo (LDK), deşi acest lucru este interzis de constituţie. (Koha Ditore, Lajm Telegrafi, BBC, TVSH, Express, Zeri - 20/06/08)