Liderii din Europa Centrală şi de Sud-Est: Integrarea în UE este singura opţiune pentru Balcani

04/05/2008

OHRID, Macedonia – Integrarea europeană reprezintă singura alternativă politică pentru Balcanii de Vest, conform concluziei şefilor de stat ai ţărilor din ţările Europei Centrale de Est şi de Sud-Est, cu ocazia încheierii de sâmbătă (3 mai) a summitului de două zile de la Ohrid. Preşedintele macedonean, Branko Crvenkovski a găzduit reuniunea liderilor din 18 ţări din regiune. Domnia sa a declarat că participanţii au convenit să îşi sporească eforturile pentru a garanta stabilitatea şi prosperitatea în Balcani, adăugând că statele candidate la UE trebuie să accelereze reformele necesare, având în vedere sprijinul Uniunii pentru aceste eforturi. Participanţii la summit au convenit, de asemenea, că dezvoltarea economică şi prosperitatea reprezintă marile priorităţi. În privinţa Kosovo, deşi participanţii au adoptat poziţii diferite faţă de independenţă, Crvenkovski a declarat că s-a convenit unanim asupra nevoii de stabilitate. (AFP, Makfax, MIA - 03/05/08)