Resurse regionale

Index personalităţi, Alegeri

Dragisa Pesic

Inapoi la lista biografiilorJaap de Hoop Scheffer, Secretar General, NATOJaap de Hoop Scheffer, Secretar General, NATO

NATO, Expandnato.org, New York Times, Wikipedia.org)
photo

Consiliul Nord-Atlantic l-a numit pe Ministrul olandez de Externe, Jaap de Hoop Scheffer, în funcţia de Secretar General al NATO şi preşedinte al Consiliului pe 22 septembrie 2003. De Hoop Scheffer a preluat postul la 1 ianuarie 2004, urmându-i britanicului Lord George Robertson. Este cel de-al treilea cetăţean olandez care conduce Alianţa în decursul istoriei de 54 de ani a acesteia.

De Hoop Scheffer s-a născut la Amsterdam, la 3 aprilie 1948. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Leiden în 1974. În următorii doi ani şi-a satisfăcut stagiul militar în Forţele Aeriene Regale Olandeze şi a fost lăsat la vatră ca ofiţer în rezervă.

În 1976 s-a alăturat Ministerului Olandez de Afaceri Externe, ocupând diverse posturi de-a lungul celor 10 ani de serviciu diplomatic. A fost secretar al Ambasadei Olandeze din Accra, Ghana, din 1976 până în 1978 şi a fost apoi numit în Delegaţia Permanentă NATO la Bruxelles, unde s-a ocupat de chestiuni legate de planificare a apărării. După finalizarea acestei misiuni în 1980, de Hoop Scheffer a fost secretar particular pentru patru miniştri de externe succesivi, până în anul 1986.

La alegerile parlamentare din Olanda din iunie 1986 de Hoop Scheffer a fost ales în Camera Reprezentanţilor pe listele Alianţei Creştine Democrate (CDA) şi a devenit, în cadrul Camerei, purtătorul de cuvânt al partidului pe probleme de politică externă. A fost de asemenea membru al comisiilor parlamentare permanente pe probleme de justiţie, chestiuni europene şi apărare, iar din 1989 până în 1994 a fost preşedintele comisiei parlamentare de cooperare şi dezvoltare.

Din 1986 până în 1994 de Hoop Scheffer a fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Uniunii Europene Occidentale. În următorii trei ani a fost membru al Adunării Nord-Atlantice.

După ce a fost aproximativ doi ani vicepreşedinte al CDA, de Hoop Scheffer a devenit preşedinte al partidului în 1997. A demisionat din acest post în octombrie 2001 şi a fost urmat de Jan Peter Balkenende la conducerea partidului. Ca urmare a victoriei CDA în alegerile din mai 2002, de Hoop Scheffer a fost numit Ministru de Externe.

Salutând numirea lui de Hoop Scheffer ca succesor al său, Lordul Robertson a spus că acesta preia postul într-un moment de transformări radicale ale NATO, Alianţa căutând să se adapteze la noul mediu de securitate. De Hoop Scheffer este "persoana potrivită pentru a garanta faptul că NATO va rămâne cea mai de succes alianţă defensivă din lume", a declarat Robertson.

De Hoop Scheffer vorbeşte fluent franceza, germana şi engleza. Este căsătorit şi are două fiice.