![]() |
Parlamentul Federaţiei Bosnia şi Herţegovina (FBiH) a aprobat numirea lui Nedzad Brankovic, membru al principalei formaţiuni bosniace din ţară, Partidul Acţiunii Democrate(SDA), în funcţia de prim-ministru al entităţii musulmane croate a BiH în 30 martie 2007. Acesta a fost numit în funcţie la şase luni după alegerile generale desfăşurate în ţară la 1 octombrie 2006. Brankovic l-a înlocuit în funcţia de şef al guvernului federaţiei pe Ahmet Hadzipasic, tot de la SDA.
Brankovic s-a născut în 28 decembrie 1962, în oraşul Visegrad din estul BiH. El a absolvit Facultatea de Inginerie Civilă de la Universitatea din Saraievo în 1987. El a obţinut masteratul şi doctoratul de la Universitatea din Saraievo în 1999 şi, respectiv, 2006.
În 1987, Brankovic s-a angajat la Institutul pentru Transporturi din Saraievo, unde a lucrat până în 1992. În următorii cinci ani, el a fost director general al companiei feroviare publice din BiH, iar din 1998 până în 2002 a fost manager general al companiei Energoinvest Stock Co din Saraievo. El a devenit apoi consilier al următorului manager general al respectivei companii până în 2003, când a fost numit ministru al transporturilor şi comunicaţiilor în cabinetul lui Hadzipasic, rămânând în respectivul post pentru un mandat întreg, de patru ani .
Brankovic este şef de lucrări la Facultatea de Tranporturi şi Comunicaţii de la Universitatea din Saraievo.
Din 1992 până în 1993, Brankovic a fost membru al Armatei BiH, primind ulterior "Crinul de Aur", cea mai înaltă distincţie militară.
Brankovic este membru al conducerii SDA din 1990 şi a deţinut de două ori mandatul de membru al Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul FBiH.
El a fost de asemenea preşedinte al clubului de fotbal Zeljeznicar şi membru al Comitetului Olimpic BiH.
În alegerile din octombrie 2006, SDA s-a plasat pe primul loc în scrutinul din FBiH, obţinând 26% din voturi. În 17 ianuarie 2007, partidul l-a nominalizat pe Brankovic drept candidat al său la funcţia de prim-ministru al FBiH.
Guvernul coaliţiei de cinci partide propus de Brankovic a fost aprobat de camera inferioară a parlamentului entităţii şi investit în funcţie în 22 martie. În ziua următoare, însă, Înaltul Reprezentant Christian Schwarz-Schilling a anulat decizia numirii guvernului, declarând că Fadil Jaganjac, persoana desemnată drept ministru de interne de către Partidul bosniac pentru Bosnia şi Herţegovina, nu a trecut de procedura de verificare obligatorie. Partidul l-a numit apoi pe Amuhidin Alic drept candidat la respectivul post, iar noul guvern de 16 membri, compus din opt miniştri bosniaci, cinci croaţi şi trei sârbi, a fost confirmat în 30 martie.
În luna mai, Brankovic a declarat că programul guvernului său se va concentra asupra proiectelor prioritare destinate îmbunătăţirii condiţiilor economice şi fiscale din federaţie, construcţiei de drumuri şi îndeplinirii obligaţiilor faţă de veterani.
Brankovic este căsătorit şi are doi copii.