![]() |
Ivo Miro Jovic a fost ales ca membru croat al preşedinţiei tripartite a Bosniei-Herţegovina (BH) la data de 9 mai 2005. Acesta l-a înlocuit pe Dragan Covic, care a fost înlăturat din această funcţie la data de 29 martie de către Înaltul Reprezentant internaţional Paddy Ashdown.
Membru al Uniunii Democrate Croate a BH, Jovic este preşedinte al preşedinţiei BH din iunie 2005 şi va deţine acest post până la următoarea rotaţie la începutul lui 2006. J
ovic s-a născut la 15 iulie 1950 în Trebizat, Capljina. A obţinut diploma de licenţă la Facultatea de Filosofie din Sarajevo şi a studiat economia la Rijeka. Ulterior acesta a devenit profesor în Ilijas şi apoi în Kiseljak, unde locuieşte în momentul de faţă. De asemenea a fost directorul unui centru de educaţie pentru adulţi.
Din 1997 până în 1999 Jovic a fost ministru adjunct pentru educaţie, ştiinţă, cultură şi sport în Cantonul Bosniei Mijlocii. Din 1999 până în 2001 a fost ministru adjunct pentru educaţie, ştiinţă, cultură şi sport al Federaţiei Bosnia şi Herţegovina. Din 1992 până în 2002 a fost de asemenea vice preşedintele administraţiei centrale din Sarajevo a asociaţiei culturale Napredak.
Jovic a fost reprezentantul partidului creştin democrat HDZ în Camera Reprezentanţilor din Parlamentul BH din 2002 până în 2005.
Pe lângă croată, Jovic vorbeşte franceză şi germană. Este căsătorit, are trei copii şi un nepot.