Kosovo -- cronologie

15/12/2006

(AP, BBC, CNN, Electronic Telegraph, US Department of State)

1989

Autonomia provinciei Kosovo este revocată conform amendamentelor la Constituţia sârbă, aducând astfel provincia sub controlul direct al autorităţilor de la Belgrad.

Slobodan Milosevic este ales preşedintele Serbiei.

1990

Mii de albanezi din Kosovo participă la revolte. Autorităţile de la Belgrad cresc prezenţa armatei iugoslave şi poliţiei sârbe în regiune. Este impusă legea marţială.

Iulie – Liderii albanezi din Kosovo declară independenţa. Serbia dizolvă parlamentul provinciei.

Până în septembrie peste 100.000 de angajaţi albanezi ai companiilor şi instituţiilor de stat sunt concediaţi. Instituţiile culturale ale albanezilor din Kosovo sunt suprimate şi învăţământul în limba albaneză este suspendat - nu va fi reinstituit până în 1994.

1991

Albania recunoaşte autoproclamata Republică Kosovo.

1992

Aprilie – după secesiunea Bosniei şi Herţegovina, Croaţiei, Macedoniei şi Sloveniei de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, Serbia şi Muntenegru formează Republica Federală Iugoslavia.

Albanezii din Kosovo organizează alegeri nerecunoscute de Belgrad sau de oricare alt guvern străin. Scriitorul Ibrahim Rugova, susţinător al ideii de “rezistenţă pasivă” este ales preşedinte al autoproclamatei Republici Kosovo şi este înfiinţat un parlament al provinciei.

1995

Iulie – Un tribunal sârb condamnă 68 de albanezi din Kosovo, acuzaţi de organizarea unei forţe de poliţie paralele, la până la opt ani de închisoare.

August – O încercare a autorităţilor sârbe de a stabili câteva sute de refugiaţi sârbi croaţi în Kosovo duce la proteste în rândurile etnicilor albanezi.

1996

Un grup separatist rebel, autointitulat Armata de Eliberare din Kosovo (KLA) apare pentru prima dată, revendicând responsabilitatea pentru o serie de atentate cu bombă şi atacuri împotriva poliţiei şi oficialilor de stat sârbi.

1997

KLA pune în aplicare o serie de atacuri împotriva liderilor sârbi, poliţiei şi albanezilor din Kosovo care colaborează cu sârbii. Etnicii sârbii sunt goniţi din multe sate mixte.

Octombrie – Demonstraţii ale studenţilor albanezi din Kosovo sunt înnăbuşite de poliţia sârbă, ducând la noi atacuri ale KLA.

1998

Februarie-Martie -- Serbia începe o serie de represalii majore asupra provinciei Kosovo. Zeci de oameni sunt ucişi şi sute de mii de civili, majoritatea albanezi din Kosovo, sunt forţaţi să îşi părăsească locuinţele.

Aprilie – Într-un referendum organizat cu privire la acceptarea medierii internaţionale în cazul Kosovo 95% dintre sârbi votează împotrivă.

Mai -- Milosevic şi Rugova discută pentru prima dată, însă după o ofensivă sârbă la Decani în urma căreia au fost ucişi câteva zeci de albanezi din Kosovo, partea alabenză refuză să mai participe la întâlniri.

Septembrie – Douăzeci şi doi de albanezi din Kosovo sunt găsiţi masacraţi în centrul Kosovo ca urmare a atacurilor sârbe în regiune. Consiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluţie, cerând încetarea focului în Kosovo şi avertizând autorităţile de la Belgrad că s-ar putea confrunta cu “măsuri suplimentare” dacă nu se conformează.

Octombrie – Confruntându-se cu ameninţarea NATO cu bombardamente asupra unor ţinte militare sârbe şi în cadrul unui acord mediat de trimisul SUA Richard Holbrooke, Milosevic este de acord să retragă o parte din trupe şi să permită accesul a 2.000 de observatori OSCE în Kosovo.

Decembrie – Treizeci şi şase de luptători KLA sunt ucişi de forţele sârbe în cea mai dură confruntare de la încetarea focului. Şase sârbi sund ucişi într-o cafenea, ceea ce duce la proteste pe scară largă din partea sârbilor. Cel puţin 15 persoane sunt ucise în noi lupte din nordul provinciei.

1999

Ianuarie – Cadavrele a 45 de etnici albanezi sunt descoperite în satul Racak.

Februarie-Martie – Negocieri de pace cu părţile implicate, conduse sub mediere internaţională, au loc la Rambouillet, în Franţa. Negocierile sunt suspendate pe 19 martie după ce reprezentanţii sârbi au respins acordul propus, semnat de partea albaneyă din Kosovo.

20 martie – Observatorii internaţionali sunt evacuaţi, citând posibilitatea loviturilor aeriene NATO.

24 martie -- NATO începe bombardarea Iugoslaviei.

10 iunie – Secretarul general NATO Javier Solana întrerupe bombardamentele. Consiliul de Securitate al ONU adoptă rezoluţia 1244, salutând acceptarea unui acord politic de către Iugoslavia, care include sfârşitul imediat al violenţelor şi retragerea rapidă a forţelor armate, poliţieneşti şi paramilitare. Plasând Kosovo sub administrarea ONU, rezoluţia autorizează de asemenea înfiinţarea UNMIK şi desfăşurarea unei forţe de menţinere a păcii sub conducerea NATO (KFOR).

2001

Noiembrie -- Kosovo organizează primele alegeri generale democrate, câştigate de Liga Democrată din Kosovo a lui Rugova (LDK).

2002

Februarie -- Rugova este ales preşedinte al provinicie Kosovo iar Bajram Rexhepi devine prim ministru.

2003

14 octombrie – liderii sârbi şi albanezi kosovari se întâlnesc la Viena pentru primele discuţii de la sfârşitul conflictului din 1998 – 1999.

Decembrie – ONU stabileşte un set de standarde pe care Kosovo trebuie să le îndeplinească pentru lansarea negocierilor cu privire la determinarea statutului final în 2005.

2004

Martie – 19 persoane sunt ucise şi sute altele rănite în trei zile de confruntări etnice – cele mai grave de la sfârşitul conflictului din 1998-1999. Sute de case şi zeci de monumente religioase sunt afectate sau distruse în timpul acestor confruntări în întreaga provincie.

Octombrie – Preşedintele Rugova este reales după ce LDK câştigă alegerile generale, boicotate din sârbii din Kosovo. Fostul comandant KLA şi lider al Alianţei pentru Viitorul Kosovo Ramush Haradinaj devine prin ministru.

2005

Martie -- Haradinaj demisionează din postul de prim ministru al provinciei Kosovo pentru a fi judecat pentru crime de război la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (ICTY). Bajram Kosumi îl înlocuieşte în acest post.

2006

21 ianuarie – Preşedintele Rugova încetează din viaţă în urma unui cancer de plămâni la casa sa din Pristina. Fatmir sejdiu devine preşedinte luna următoare.

20 februarie – Încep la Viena negocierile directe cu privire la statutul viitor al provinciei, sponsorizate de ONU, între oficialii sârbi şi kosovari. Negocierile sunt conduse de trimisul Secretarului General ONU Kofi Annan, fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari.

Martie – Confruntându-se cu critici din partea propriului partid, Kosumi demisionează din postul de prim ministru şi este înlocuit de fostul comandant KLA Agim Ceku.

Octombrie – Alegătorii sârbi aprobă într-un referendum noua constituţie, descriind Kosovo ca parte inalienabilă a teritoriului ţării.

2007

2 februarie -- Reprezentantul special al ONU, Martti Ahtisaari, prezintă o propunere pentru viitorul statut al Kosovo. Aceasta urmăreşte protejarea minorităţilor kosovare, acordând totodată provinciei dreptul de a adera la organizaţiile internaţionale şi de a adopta simboluri naţionale.

26 martie -- Ahtisaari prezintă un raport Consiliului de Securitate al ONU. El declară că Belgradul şi Pristina nu pot ajunge la un acord şi că independenţa supravegheată de comunitatea internaţională este singurul răspuns pentru Kosovo.

3 aprilie -- Consiliul de Securitate al ONU începe discuţiile asupra planului Ahtisaari, care este acceptat de liderii albanezi, dar respins de Belgrad.

20 iulie -- Un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate bazat pe planul Ahtisaari este suspendat din cauza opoziţiei Rusiei.

10 august -- O "troică" de mediatori reprezentând UE, Statele Unite şi Rusia lansează o nouă rundă de discuţii asupra statutului provinciei Kosovo.

29 noiembrie -- Discuţiile conduse de troică se încheie fără un acord.

2008

16 ianuarie -- Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte pentru a discuta despre Kosovo, dar membrii săi continuă să aibă păreri împărţite cu privire la această chestiune.

28 ianuarie -- Miniştrii de externe ai UE discută despre o misiune pe care intenţionează să o trimită în Kosovo.

17 februarie -- Parlamentul Kosovo votează în favoarea declarării independenţei faţă de Serbia. Kosovo este recunoscut ulterior drept stat independent de către Statele Unite, câteva state membre UE şi alte ţări de pe glob.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Ce consideraţi despre acest articol

icon12345icon

Dosarele de astăzi

Loading

Articole pe aceeaşi temă

Loading