Kosovo: procesul diplomatic

15/12/2006

La şase ani de la conflictul din 1998-1999, Consiliul de Securitate al ONU a decis că a venit timpul pentru lansarea unui proces politic destinat determinării viitorului provinciei Kosovo.

(Diverse surse -- 24/10/05 - 04/12/06)

Liderii sârbi şi albanezi kosovari au purtat primele discuţii directe în 24 iulie 2006, însă sesiunea nu a făcut altceva decât să demonstreze cât de îndepărtate continuau să fie poziţiile celor două părţi. [Getty Images]

Deşi din punct de vedere tehnic încă face parte din Serbia, Kosovo este protectorat de facto al ONU de la sfârşitul conflictului din 1998-1999 din provincie. În 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 1244, care plasează provincia răvăşită de război sub administraţia ONU până la determinarea statutului său final.

După mai mult de şase ani, în 24 octombrie 2005, Consiliul a sprijinit recomandarea Secretarului General al ONU Kofi Annan de a lansa un proces politic destinat soluţionării acestei chestiuni.

Decizia a fost adoptată după o evaluare complexă a progresului realizat de provincie în implementarea unui set de standarde prezentate de comunitatea internaţională drept condiţie sine qua non pentru lansarea negocierilor. Evaluare a fost realizată de reprezentantul special al lui Annan în regiune, diplomatul norvegian Kai Eide.

"Consiliul de Securitate este de acord cu aprecierea generală a Ambasadorului Eide că, în ciuda problemelor cu care se confruntă încă provincia Kosovo şi întreaga regiune, a venit timpul pentru a trece la următoarea fază", a afirmat Consiliul într-o declaraţie.

Annan l-a numit apoi pe fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari drept reprezentat special al său, acesta urmând să conducă discuţiile, şi pe diplomatul austriac Albert Rohan drept reprezentant adjunct.

După câteva săptămâni, UE şi Statele Unite şi-au numit proprii reprezentanţi pentru negocieri -- Stefan Lehne şi, respectiv, Frank Wisner.

Pe lângă ONU, un alt protagonist important în acest proces este Grupul de Contact pentru Kosovo, format din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Rusia şi Statele Unite. În noiembrie, grupul a elaborat un set de principii orientative pentru soluţionarea chestiunii statutului, excluzând printre altele revenirea la situaţia de dinainte de 1999, divizarea provinciei sau unificarea acesteia cu un alt stat ca posibile rezultate ale negocierilor.

În pregătirea discuţiilor, Ahtisaari a vizitat Pristina şi Belgradul -- precum şi Podgorica, Skopie şi Tirana -- pentru a lua la cunoştinţă poziţia principalilor protagonişti ai regiunii.

Reprezentantul special al ONU, Martti Ahtisaari. [Getty Images]

Poziţiile liderilor sârbi şi albanezi kosovari asupra acestei chestiuni erau diametral opuse.

Belgradul insista că trebuie să îşi menţină suveranitatea asupra provinciei Kosovo şi declara că nu poate fi de acord cu altceva decât cu acordarea unei autonomii substanţiale.

Albanezii kosovari, care reprezintă aproape 90% din cei 2 milioane de locuitori ai provinciei, au cerut nu mai puţin decât independenţa totală faţă de Serbia.

Primele discuţii directe dintre oficialii sârbi şi albanezi kosovari erau programate să înceapă în 25 ianuarie 2006. Decesul Preşedintelui kosovar Ibrahim Rugova, în 21 ianuarie, a determinat însă o amânare de aproape o lună a negocierilor.

Fatmir Sejdiu, care a fost ales în cele din urmă ca succesor al lui Rugova, l-a înlocuit pe preşedintele decedat şi în funcţia de şef al echipei de negociere a Kosovo. Alţi membri importanţi ai echipei erau Primul Ministru kosovar Bajram Kosumi, care a demisionat ulterior şi a fost înlocuit de Agim Ceku, liderii opoziţiei Hashim Thaci şi Veton Surroi şi preşedintele adunării provinciei.

Echipa de negociere a Serbiei era formată din Preşedintele Boris Tadic, Primul Ministru Vojislav Kostunica şi alţi înalţi oficiali. Din aceasta mai făceau parte şi reprezentanţi ai comunităţii sârbe kosovare.

Primele negocieri directe, conduse de ONU, dintre oficialii sârbi şi albanezi kosovari au început la Palatul Daun-Kinssky din Viena în 20 februarie 2006. Cele două părţi au participat cu delegaţii de opt membri, conduse de Vicepremierul kosovar, Ministrul Administraţiei Locale Lutfi Haziri, şi, respectiv, consilierul prezidenţial sârb Leon Kojen. Discuţiile de două zile, concentrate asupra descentralizării, au fost prezidate de Rohan. El a afirmat că, deşi întâlnirea nu a produs "rezultate senzaţionale", aceasta a fost "destul de reuşită".

Descentralizarea a rămas un subiect important pe agenda altor câteva runde de discuţii, care au abordat de asemenea drepturile minorităţilor şi protecţia patrimoniului cultural şi istoric -- în special cel al comunităţii sârbe kosovare, formată din aproximativ 100 000 de persoane.

Pe lângă aspectele economice, precum obligaţiile şi investiţiile, datoriile, privatizarea şi dreptul de proprietate asupra unor importante bunuri industriale, discuţiile de la Viena nu au abordat chestiunea fundamentală a statutului până la a şaptea rundă, cea din 24 iulie, când liderii sârbi şi albanezi kosovari s-au reunit pentru prima sesiune directă. Aceasta nu a făcut altceva decât să arate că cele cinci luni de discuţii nu au reuşit să reducă distanţa dintre poziţiile administraţiilor de la Belgrad şi Pristina.

"Este evident că poziţiile părţilor rămân foarte îndepărtate", a declarat Ahtisaari la o conferinţă de presă organizată după întâlnire. "Belgradul este de acord cu aproape orice în afară de independenţă, în timp ce Pristina nu este de acord cu nimic altceva decât cu independenţa deplină".

Descentralizarea şi drepturile minorităţilor s-au aflat din nou pe agenda celei de-a opta runde de discuţii, în 7-8 august, însă singurul acord atins se referea la numirea comandanţilor secţiilor de poliţie.

O nouă rundă de două zile de discuţii a fost organizată la Viena după o lună, echipele sârbă şi albaneză kosovară făcând din nou prea puţine progrese substanţiale, în ciuda faptului că Rohan a descris reuniunea ca pe o "discuţie bună şi constructivă".

"Am avut una, două sau trei chestiuni unde am putut avansa, dar nu putem vorbi de fapt de un progres decisiv", a declarat oficialul ONU despre sesiune. Aceasta s-a concentrat din nou în cea mai mare parte asupra descentralizării, patrimoniului cultural şi drepturilor comunităţilor etnice din Kosovo.

În raportul regulat prezentat Consiliului de Securitate cu privire la Kosovo, făcut public la câteva zile după a noua rundă a discuţiilor de la Viena, Annan şi-a exprimat dezamăgirea faţă de faptul că sârbii şi albanezii kosovari nu au reuşit să reducă distanţa dintre poziţiile lor.

"În ciuda convergenţei din anumite chestiuni, discuţiile au relevat faptul că poziţiile părţilor se situează la extreme în majoritatea problemelor", afirma şeful ONU în raportul său, cerând ambelor părţi să dea dovadă de "mai multă flexibilitate" pentru a putea fi atins un compromis.

La câteva zile după, Rohan a admis că şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte slabe.

"Ne apropiem de un moment în care nu ne vom atinge obiectivul doar prin discuţii", a afirmat el. "Am putea discuta încă 10 ani fără să schimbăm nimic".

În septembrie, Grupul de Contact i-a cerut lui Ahtisaari să "pregătească o propunere completă pentru soluţionarea statutului". În aceeaşi lună, Serbia a adoptat o nouă constituţie, definind provincia Kosovo drept parte "inalienabilă" a teritoriului său. Majoritatea alegătorilor sârbi au sprijinit noua lege fundamentală a ţării într-un referendum desfăşurat la sfârşitul lunii octombrie, creând condiţiile pentru organizarea alegerilor parlamentare, programate pentru 21 ianuarie 2007.

În ciuda planurilor iniţiale de a finaliza procesul statutului provinciei Kosovo până la sfârşitul anului 2006, comunitatea internaţională a decis că Ahtisaari ar trebui să prezinte propunerea de soluţionare a chestiunii după alegerile din Serbia.