Acţiunile represive ale lui Milosevic şi drumul către război

15/12/2006

La mai puţin de doi ani după ce Slobodan Milosevic a devenit principala figură politică din Serbia şi fosta Iugoslavie, gradul mare de autonomie acordat provinciei Kosovo în 1974 a fost revocat. După ce s-a bucurat de aproape aceleaşi drepturi ca cele şase republici federale iugoslave timp de aproximativ 15 ani, provincia a fost pusă sub controlul direct al Belgradului în martie 1989.

(BBC, CNN, AP, Departamentul de Stat al SUA, KFOR, Wikipedia, Encarta)

Slobodan Milosevic se adresează naţionaliştilor adunaţi la un miting în 19 noiembrie 1988 la Belgrad. Milosevic, liderul de atunci al Partidului Comunist Sârb, făcea campanie pentru abolirea statutului autonom al provinciei Kosovo. [Getty Images]

La mai puţin de doi ani după ce Slobodan Milosevic a devenit principala figură politică din Serbia şi fosta Iugoslavie, gradul mare de autonomie acordat provinciei Kosovo în 1974 a fost revocat. După ce s-a bucurat de aproape aceleaşi drepturi ca cele şase republici federale iugoslave timp de aproximativ 15 ani, provincia a fost pusă sub controlul direct al Belgradului în martie 1989.

Măsura a fost urmată de demiterea în masă a albanezilor kosovari din companiile şi instituţiile conduse de stat, inclusiv din poliţie, şcoli şi Universitatea din Pristina. Cei care nu au fost concediaţi şi-au părăsit locurile de muncă în semn de solidaritate. Presa albaneză kosovară a fost suprimată şi învăţământul în limba albaneză a fost suspendat, fiind restabilit în 1994.

Ca răspuns, albanezii kosovari au înfiinţat un sistem paralel neoficial de educaţie în limba albaneză.

Protestând faţă de politicile regimului sârb, zeci de mii de albanezi kosovari au participat la revoltele care au izbucnit la începutul anului. Pentru a înăbuşi tensiunile care se adânceau tot mai mult, armata iugoslavă a trimis trupe, tancuri şi avioane de război, iar prezenţa poliţiei în provincie a fost sporită. La sfârşitul lunii februarie, mai mult de 20 de persoane au fost ucise în timpul luptelor şi a fost declarată stare de urgenţă.

În iulie 1990, după ce parlamentarii albanezi kosovari au declarat independenţa, Serbia a dizolvat adunarea provinciei pe fondul continuării grevelor şi demonstraţiilor.

În mai 1992, după un plebiscit organizat de provincie şi nerecunoscut de Belgrad sau de vreun guvern străin, intelectualul şi scriitorul albanez kosovar Ibrahim Rugova -- fondatorul Ligii Democrate din Kosovo (LDK) -- a fost ales preşedinte al Republicii Kosovo autoproclamate.

Tensiunile au continuat să se intensifice în provincie în următorii trei ani.

Excluderea chestiunii kosovare din negocierile care au condus la încheierea Acordului de Pace de la Dayton în noiembrie 1995 a subminat strategia de "rezistenţă pasivă" a lui Rugova şi a erodat credibilitatea acestuia în rândul extremiştilor albanezi kosovari, care au înfiinţat grupul clandestin Armata de Eliberare a Kosovo (KLA).

Grupul militant separatist a apărut prima oară în 1996, când a revendicat o serie de explozii şi atacuri din provincie. KLA a continuat să organizeze atacuri cu armă şi bombă în mod regulat în următoarele luni. În vara anului 1998, aceasta controla efectiv cel puţin un sfert din provincie.

O acţiune represivă majoră lansată de armata iugoslavă şi forţele sârbe de securitate în luna februarie a acelui an a slăbit puterea KLA şi a repus sub control acestora cea mai mare parte a provinciei. Între timp, sute de persoane au fost ucise şi peste 200 000 de persoane -- majoritatea albanezi kosovari -- au fost forţate să îşi părăsească casele.

În 23 septembrie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 1199, care cerea încetarea focului şi avertiza autorităţile de la Belgrad că s-ar putea confrunta cu "măsuri suplimentare" dacă nu se conformează.

În faţa ameninţării atacurilor aeriene ale NATO asupra obiectivelor militare sârbeşti, Milosevic a fost de acord după câteva săptămâni să îşi retragă o parte din trupe şi să permită înfiinţarea unei misiuni de monitorizare a OSCE în Kosovo.

Armistiţiul s-a dovedit a fi de scurtă durată. În decembrie, sârbii au afirmat că au ucis peste 30 de luptători KLA într-o serie de ciocniri de la graniţă. În cursul aceleiaşi luni, armata iugoslavă şi poliţia de securitate internă au lansat o acţiune militară comună în apropiere de Podujevo, în nordul Kosovo.

În ianuarie au fost descoperite corpurile a 45 de albanezi kosovari în satul Racak, fapt care a stârnit indignarea comunităţii internaţionale.

În timp ce violenţele continuau, părţile aflate în conflict au fost somate să se prezinte în februarie şi martie 1999 la Rambouillet, Franţa, pentru negocieri de pace mediate de comunitatea internaţională. Negocierile au eşuat în 20 martie, când reprezentantul sârb a respins acordul propus, care fusese semnat de partea albaneză kosovară.

În 22 martie, reprezentantul SUA Richard Holbrooke a sosit la Belgrad într-un ultim efort de a-l convinge pe Milosevic să accepte acordul, dar a părăsit capitala sârbă cu mâna goală.

În 24 martie, NATO a lansat atacuri aeriene împotriva Iugoslaviei pentru a pune capăt măsurilor sale represive din Kosovo şi pentru a alunga forţele acesteia din provincie.