15/07/2008
ONU doreşte o soluţie rapidă pentru reunificarea Ciprului. Tot în ştirile diplomatice din această săptămână: Albania se va alătura misiunii de menţinere a păcii din Ciad, iar ministrul sârb de externe Vuk Jeremic s-a întâlnit cu omologul său sloven, Kubis.
![]() Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy (stânga), îl întâmpină pe preşedintele Ciprului, Demetris Christofias, duminică (13 iulie), la summitul de înfiinţare a Uniunii pentru Mediterana. [Getty Images] |
Preşedintele cipriot grec Demetris Christofias a participat la summitul de înfiinţare a Uniunii pentru Mediterana, desfăşurat duminică (13 iulie) la Paris, unde s-a întâlnit cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon. Ban l-a asigurat pe Christofias de interesul ONU faţă de rezolvarea rapidă a problemei Ciprului, iar cei doi oficiali s-au pus de acord asupra importanţei începerii discuţiilor directe de reunificare dintre comunităţile cipriotă greacă şi cipriotă turcă. Ban s-a întâlnit cu liderul cipriot turc Mehmet Ali Talat marţi la Berlin, manifestându-şi sprijinul faţă de procesul reunificării înaintea întâlnirii celor doi lideri din 25 iulie.
***
Albania a semnat un memorandum de participare la operaţiunile de menţinere a păcii ale EUFOR din Ciad. Acordul a fost finalizat duminică (13 iulie) la Paris, în cadrul întâlnirii dintre prim-ministrul albanez Sali Berişa şi comisarul UE pentru politică externă, Javier Solana. Albania va trimite în Ciad 62 de soldaţi.
***
Ministrul de externe al Ciprului, Markos Kyprianou, s-a întâlnit joi (10 iulie) cu prefectul Salonicului, Panayiotis Psomiades, în cadrul unei vizite de trei zile în nordul Greciei. Kyprianou şi Panayoiotis au discutat problema Ciprului şi relaţiile cu Turcia.
***
Ministrul de externe al Serbiei, Vuk Jeremic, s-a întâlnit în 8 iulie cu omologul său sloven aflat în vizită, Jan Kubis. Cei doi oficiali au discutat despre legăturile bilaterale, concentrându-se în special pe cooperarea economică. Jeremic s-a deplasat ulterior în Muntenegru pentru a se întâlni cu preşedintele Filip Vujanovic, prim-ministrul Milo Djukanovic, ministrul de externe Milan Rocen şi preşedintele parlamentului Ranko Krivokapic.
***
Ministrul de externe al Bosniei şi Herţegovinei (BiH), Sven Alkalaj, a anunţat în 8 iulie în cadrul unei întâlniri cu preşedinta parlamentului albanez Jozefina Topalli că BiH intenţionează să deschidă ambasade în şase ţări, printre care se numără şi Albania. Alkalaj a declarat că BiH face tot posibilul pentru a liberaliza regimul vizelor impus cetăţenilor albanezi. Topalli a afirmat că reprezentanţele diplomatice din Saraievo şi Tirana sunt de o importanţă majoră.
***
Oficialii bulgari şi muntenegreni s-au întâlnit săptămâna trecută la Podgorica pentru consultări bilaterale privind problemele de securitate. Liderul delegaţiei bulgare a fost şeful Direcţiei NATO şi Securităţii Internaţionale, Petyo Petev. Din delegaţia muntenegreană au făcut parte ministrul adjunct de externe Dragana Radulovic şi ministrul adjunct al dezvoltării economice, Nada Medenica. Consultările au avut loc sub auspiciile protocolului de cooperare semnat în 2007 de Bulgaria şi Muntenegru cu privire la integrarea euro-atlantică a Muntenegrului.
(Diverse surse 08/07/08-15/07/08)