Secretarul general al ONU: Situaţia din Kosovo se îmbunătăţeşte

01/05/2008

PRISTINA, Kosovo – Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, afirmă că situaţia din Kosovo se ameliorează şi va continua pe această pantă după intrarea în vigoare a noii Constituţii, la data de 15 iunie. „Sunt mulţumit că, până acum, nu au existat conflicte interetnice în Kosovo, şi fac apel la toate părţile să se abţină de la măsuri unilaterale ce ar putea provoca violenţe”, a declarat Ban în ziua de miercuri (30 aprilie). Domnia sa a adăugat că, anul acesta, ONU va monitoriza situaţia existentă pe teren în fosta provincie sârbească.

Totodată, purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, a declarat miercuri la Bruxelles că Alianţa a început o reexaminare a misiunilor sale de pace în Kosovo, „pentru a se adapta la evoluţia situaţiei de pe teren” după proclamarea independenţei de pe 17 februarie. Appathurai a anunţat că NATO doreşte pregătirea unui proiect de plan de operaţiuni, care va lua în calcul „noi sarcini”, însă oficialul nu a oferit detalii. Domnia sa a punctat, însă, că toate activităţile NATO vor fi în conformitate cu mandatul ONU. (RTV 21, Kosovalive, Top Channel, Beta - 30/04/08)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Ce consideraţi despre acest articol

icon12345icon

Dosarele de astăzi

Loading

Articole pe aceeaşi temă

Loading