16/07/2008
Deşi peste 160 000 de persoane au fost prezente la ediţia din acest an a festivalului EXIT, desfăşurat în oraşul Novi Sad din sudul Serbiei, evenimentul a fost umbrit de moartea tragică a unei tinere.
De Igor Jovanovic, din Belgrad pentru Southeast European Times – 16/07/08
![]() O creangă s-a desprins şi a căzut peste campingul festivalului în timp ce vizitatorii dormeau. [myexit.org] |
Al 8-lea festival anual EXIT, organizat în oraşul sârbesc Novi Sad în perioada 10-13 iulie, a reunit peste 160 000 de tineri din toată lumea. Vizitatorii s-au bucurat de spectacolele oferite de aproximativ 600 de artişti pe cele 25 de scene ale festivalului.
Totuşi, moartea tragică a unei tinere din Serbia a umbrit festivităţile. Jelena Matic, în vârstă de 28 de ani, din oraşul Paracin, a fost ucisă duminică (13 iulie) de o creangă mare care s-a prăbuşit peste cortul în care aceasta dormea. Creanga ruptă de rafalele de vânt a rănit gravi alţi trei tineri – doi cetăţeni macedoneni şi o femeie din Marea Britanie.
Primarul Novi Sadului, Igor Pavlicic, a anunţat că investigaţia lansată va determina dacă municipalitatea este de vină pentru faptul că nu a tăiat crengile periculoase din campingul unde dormeau vizitatorii. Organizatorii EXIT au propus înfiinţarea unei fundaţii cu numele lui Matic pentru finanţarea educaţiei elevilor din Paracin.
Per ansamblu, aceştia şi-au exprimat satisfacţia cu privire la numărul vizitatorilor, deşi acesta nu a atins cifra preconizată, de 200 000. La festival au participat aproximativ 20 000 de vizitatori străini din Singapore, Panama şi Japonia, precum şi 1 500 din Canada. Potrivit organizatorilor festivalului, la festival au fost prezenţi şi 500 de australieni. Majoritatea străinilor au venit din Marea Britanie în grupuri organizate. Gazdele i-au primit pe vizitatori cu pâine, sare şi ţuică de prune – forma tradiţională a ospitalităţii în Serbia.
Numărul vizitatorilor locali a fost oarecum sub aşteptări, probabil din cauza costului ridicat al biletelor – un paşaport de o zi la festival a costat aproximativ 50 euro. Media câştigului lunar al sârbilor este de 350 euro.
"A fost cel mai bun EXIT de până acum, cu excepţia accidentului petrecut în camping", a declarat organizatorul Rajko Bozic.
Starurile cele mai importante prezente la festival au fost formaţia anti-globalizare Manu Chao şi formaţia britanică de punk The Sex Pistols, care a concertat în Serbia pentru prima dată. Aceştia au încheiat festivalul cu un show de 90 de minute, incluzând cele două bis-uri.
Festivalul EXIT – a cărui primă ediţie a început cu opt ani în urmă sub forma unui protest împotriva regimului lui Slobodan Milosevic – a demonstrat din nou în acest an că este mai mult decât un festival muzical. Misiunea OSCE în Serbia a organizat o serie de discuţii la nivel de experţi între concerte.