SETimes
Published on SETimes (http://www.setimes.com)
http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/roundup/2008/03/18/roundup-dd-04

Jurnal diplomatic: Ansip este primul premier eston care vizitează Turcia

18/03/2008

Estonia şi Turcia au marcat în această săptămână un moment istoric în relaţia lor. Tot în diplomaţie: preşedintele parlamentului Bulgariei vizitează Grecia.
photo

Prim-ministrul Estoniei, Andrus Ansip. [Getty Images]

Prim-ministrul Estoniei, Andrus Ansip, a sosit duminică (16 martie) într-o vizită istorică în Turcia. Discuţiile cu omologul Recep Tayyip Erdogan s-au concentrat asupra politicii, apărării, comerţului şi culturii, precum şi asupra evenimentelor curente regionale şi internaţionale. Ansip este primul premier eston din istoria celor două ţări care vizitează Turcia.

***

Preşedintele parlamentului Bulgariei, Georgi Pirinski, a demarat luni (17 martie) o vizită de două zile în Grecia, la invitaţia omologului Dimitris Sioufas. Pe agenda sa s-au aflat discuţii cu prim-ministrul Costas Karamanlis şi cu liderii partidelor parlamentare.

***

Preşedintele parlamentului Croaţiei, Luka Bebic, a demarat luni (17 martie) o vizită de două zile în Macedonia. Aceasta este prima vizită a lui Bebic într-o ţară străină de la preluarea postului în luna ianuarie.

***

Prim-ministrul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a telefonat sâmbătă (15 martie) preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-l felicita pentru rezultatele alegerilor prezidenţiale desfăşurate recent în Rusia. Cei doi oficiali şi-au exprimat satisfacţia faţă de nivelul relaţiilor bilaterale.

***

Preşedintele parlamentului Muntenegrului, Ranko Krivokapic, a efectuat joi (13 martie) o vizită oficială în Marea Britanie. Acesta a purtat discuţii cu ministrul britanic pentru Europa, Jim Murphy, şi cu secretarul general al Partidului Laburist, Geoff Hoon.

***

Preşedintele parlamentului Albaniei, Jozefina Topalli, a primit miercuri (12 martie) asigurări de la guvernul Letoniei că ţara va sprijini eforturile Albaniei de integrare în structurile euro-atlantice. În cadrul vizitei oficiale de două zile la Riga, Topalli s-a întâlnit cu preşedintele Valdis Zatlers.

***

Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev s-a întâlnit marţi (11 martie) la Baku cu omologul bulgar, Georgi Parvanov. Cei doi au discutat despre modalităţi de consolidare a cooperării politice, economice şi culturale. Aliyev a afirmat că Azerbaidjanul se va consacra drept un important furnizor de resurse energetice pentru piaţa europeană şi furnizează deja energie prin intermediul a patru conducte de export. Parvanov a cerut Azerbaidjanului să se implice în proiectul conductei Nabucco.

***

Preşedintele Slovaciei, Ivan Gasparovic, a afirmat marţi (11 martie) că sprijină aderarea Croaţiei şi Macedoniei la NATO. "Ar fi corect ca aceste ţări să fie invitate să adere la organizaţie la summitul de la Bucureşti", a declarat Gasparovic în cadrul întâlnirii de la Bratislava cu omologul său macedonean, Branko Crvenkovski. Acesta a cerut Macedoniei şi Greciei să ajungă cât mai rapid la un compromis în disputa numelui.

Diverse surse – 11/03/08-18/03/08